Limbi clasice

Limbile clasice – mister și fascinație

De ce să studiem limbi clasice într-o societate modernă? De ce să studiem cultura antică într-o lume care se schimbă atât de rapid? Pentru că ideile bune vin mereu de undeva. Pentru că inspirația și bunul gust lucrează întotdeauna cu „materialul clientului”. Pentru că arta și cunoașterea rămân eterne, indiferent de ce s-ar putea crede. Pentru că modernul de azi nu ar fi existat fără anticul de ieri, chiar dacă vorbim despre un „ieri” petrecut cu câteva mii de ani în urmă.

Cunoscute sub sintagma de „limbi clasice”, greaca și latina continuă să constituie un izvor esențial de cunoaștere, din care societatea și cultura europeană s-au inspirat și căreia îi datorează existența. Nu putem vorbi de Europa de azi fără filosofia, arta, științele sau legislația din spațiul greco-roman. Nume precum Caesar, Cicero, Socrate, Arhimede sau Hipocrate, ca să dăm doar câteva exemple, ne fac să realizăm că la baza a tot ce au clădit modernii, stă o cultură a anticilor.

Este adevărat că limbile clasice sunt destul de greu de studiat uneori; inclusiv rigoarea gramaticală a acestor limbi constituie o provocare. Dar studierea lor are farmecul său aparte și, prin urmare, orice obstacol merită să fie depășit, pentru a putea ajunge la acea forma mentis caracterizată de ordine și stăpânire de sine, dar atât de plină de viață. În acest cadru, studiul textelor vechi tinde să devină o plăcere greu de ținut în frâu, o combinație de mister și fascinație. Îmbinarea plăcutului cu utilul, a eticului cu esteticul înspre un ideal prezentat ca tangibil (kalokagathia): iată principiul de bază al culturii transmise nouă prin intermediul limbilor clasice