Cultură și civilizație
Studierea aprofundată la grupa Cultură și Civilizație vizează respectarea și cultivarea valorilor, atitudinilor și competențelor specifice în scopul extinderii orizontului cultural despre România și al cultivării limbii române. Activitățile se constituie într-o forma de implementare și întărire a conștiinței culturale însoțită de exprimarea culturală, într-o modalitate de pregătire, instruire și educare a sentimentului de apartenentă la spațiul cultural românesc și în același timp de creare a sentimentului de identitate națională
Profesori coordonatori
- Prof. Groza Mihai – Liceul German Sebeș
- Prof. Simion Maria Teodora – Școala Gimnazială Ciugud
Obiectivele specifice vizează cunoașterea temeinică a unor momente importante ale istoriei românești, interiorizarea și valorificarea culturii și civilizației românești și a dezvoltării identității proprii în contextul valorilor europene, respectarea complementarității și inter – relaționării conținuturilor de artă, literatură, tradiții, istoria, geografia, și civilizația românească, prevăzute pentru manifestarea unei atitudini pozitive fată de formele de expresie culturală care contribuie la afirmarea identității culturale românești în spațiul multicultural al societăților actuale, consolidarea și afirmarea identității culturale și lingvistice românești. Apărarea, exprimarea și promovarea culturii românești se va realiza printr-o abordare interdisciplinară a conținuturilor specifice, valorificând dimensiunea culturală în spiritul formării competențelor, atitudinilor și abilităților de analiză, comparație și sinteză pe patru piloni: arta și cultură românească, limba și literatura română, istoria și geografia României.
Conținuturile, concursurile și spectacolele la care vom participa își propun să stimuleze elevii capabili de performanță și cu înclinații spre cultură și civilizație, în vederea accesului la informația culturală și la cunoașterea complexă, prin multipla poziționare disciplinară în raport cu spațiul românesc, realitatea istorică și conținutul cultural adecvat vârstei.
Scopul activităților este acela de a crea elevilor un spațiu deschis al cunoașterii specificului național românesc, înțelegerea valorilor fundamentale specifice culturii românești si integrarea corectă a valorilor românești în universul valorilor general-umane și europene. Vom respecta în acest sens, Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind competentele, abilitățile, valorile și atitudinile din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieții (2006/962/EC) conturează, „profilul de formare european” care poate fi complet doar prin includerea sensibilizării și exprimării culturale în vederea constituirii unei conștiințe, intensificând și accentuând expresia culturala individuală în vederea formării unei personalității complete.
Parcurgerea conținuturilor interdisciplinare va viza aprofundarea demersului epistemologic, adecvându-l vârstei elevilor și orizontului lor cultural de esență umanistă. În vederea pregătirii elevii vor exersa conținuturile temelor derivate din specificul fiecărei activități, utilizând și surse suplimentare: reviste, cărți de lectură suplimentară, atlase geografice sau istorice, și alte surse on-line.