În studiul de față ne propunem să reliefăm contribuția pe care o personalitate mai puțin cunoscută în mediul cultural românesc[1], Agnes Kelly Murgoci, a avut-o la cunoașterea culturii române în străinătate, mai exact în Marea Britanie, dar și la susținerea cauzei naționale românești în timpul primului război mondial și pe parcursul desfășurării Conferinței de Pace de la Paris (1919-1920).
Agnes, născută în 28 martie 1874, era fiica lui Adam Kelly, scoțian stabilit la Adelaide, în sudul Australiei, iar mama sa, Helen Beveridge, era tot din Scoția, mai exact din orașul Dunfermline. În anul 1879, Agnes Kelly părăsește însă Adelaide, alături de mama sa, și se întoarce în Scoția, în orașul Dollar, unde urmează renumita școală Dollar Academy. Obține rezultate remarcabile la învățătură și își continuă studiile ca bursieră la Bedford College, apoi științele la University College din Londra, urmând și medicina, pentru un an de zile, la „London School of medicine for Women”.[2] Agnes Kelly renunță însă la medicină în favoarea zoologiei, pe care o absolvă cu brio la University College, obținând distincția „Weldon Gold Medal”. După studiile la Londra, Agnes Kelly își continua evoluția la Universitatea din Munchen, unde obține consacrarea cu o teză de doctorat, în 1900, despre „Cercetări asupra secrețiunilor calcaroase în regnul animal”, cu titlul „summa cum laude”. [3]
În timpul studiilor la Munchen, Agnes îl cunoaște pe Gheorghe Munteanu-Murgoci și între cei doi se înfiripă o relație concretizată prin căsătoria din anul 1904, încheiată la Londra[4]. De reținut că Gheorghe Munteanu-Murgoci, născut la Brăila, în 20 iulie 1872, este unul dintre cei mai mari geologi, mineralogi și pedologi ai României, devenind membru corespondent al Academiei Române din 1923. Mai mult, Murgoci s-a remarcat ca un susținător al cauzei naționale românești, al desăvârșirii statului național unitar român, colaborând cu Nicolae Iorga la „Sămănătorul” și „Neamul Românesc”, și fiind implicat alături de marele istoric român dar și de Vasile Pârvan în înființarea Institutului Sud-Est European (de Studii Sud-Est Europene).
Agnes Kelly Murgoci (1874-1929)
După căsătorie, cei doi soți au plecat într-o lungă călătorie în SUA, ajungând pe coasta de Est, în California, unde au vizitat San Francisco, dar și mai departe, către nord, în Wyoming, unde s-au bucurat de dimensiunile „Yellowstone National Park”, și chiar până la granița cu Canada, unde au reflectat la perspectivele oferite de cascada Niagara. Din timpul acestor călătorii, Gheorghe Munteanu-Murgoci a strâns artefacte ale culturii amerindiene și a păs
trat impresii puternice pe care le-a prezentat în revista „Sămănătorul” sau în cadrul unor conferințe în București”[5]. Astfel, „luna de miere” a fost de fapt o călătorie de câteva luni în America, desfășurată în anul 1905, iar din relația lui Agnes cu Gheorghe Munteanu-Murgoci au rezultat doi copii: chiar în același an, 1905, pe 1 octombrie, venea pe lume primul copil al lui Murgoci și Agnes, o fetiță botezată Helen Beveridge; după doi ani, în 1907, se năștea cel de-al doilea copil al lui Murgoci, de această dată un fiu, Radu-Maxwell[6].
Familia Murgoci-1909[7]
Agnes Kelly a fost o personalitate pe măsura lui Munteanu-Murgoci. Însoțindu-l pe Murgoci în numeroasele călătorii din țară, desfășurate între anii (1904-1916), Agnes a rămas fermecată de folclorul și de tradițiile populare românești, asupra cărora s-a oprit și despre care a scris mai multe studii, rămase de referință și în zilele noastre. Într-un volum apărut recent, citim despre Agnes Murgoci că timp de 20 de ani, „s-a dovedit a fi cel mai inimos şi asiduu ambasador al culturii populare româneşti, al românilor în general”, prin articole publicate în reviste de specialitate din Londra, Glasgow, Bristol, Hull, Cardiff etc, în care aborda subiecte referitoare la tradițiile și obiceiurile populare românești etc.[8] Unul dintre cele mai cunoscute studii este „The Vampire in Romania”, publicat în 1926.[9]
Gheorghe Munteanu-Murgoci și-a influențat și încurajat soția pentru a studia folclorul românesc, iar acest lucru s-a întâmplat în anii 1906-1907. Două articole, din „Neamul Românesc” și din „Sămănătorul”, ne îndreptățesc să credem acest fapt. Astfel, într-un articol din 23 iulie 1906, Murgoci mărturisea o relatare cu un colaborator al său, renumitul rector al Universității din Belgrad, savantul sârb Iovan Cvijici: „Prof. Cvijici mi-a comunicat o întreagă listă de lucrări făcute de el și elevii săi în domeniul antropo-geografic, al etnografiei, folclorului, obiceiurilor, locuințelor etc., ale poporului sârb și conlocuitorii lui. Oare la noi nu se găsește nimeni pe care l-ar interesa aceste lucruri ? Sunt sigur că în ele se găsesc multe lucruri și pe noi Românii (s.n.). Ar trebui odată să începem și noi așa studii și să se lămurească odată patrimoniul fiecăruia (s.n.).”[10] Puțin timp după această declarație-program, soții Murgoci publicau un articolul în
„Sămănătorul” ce avea în prim-plan o temă din etnologie, „Dinții în magia simpatică”.[11] Autorii explicau de ce este necesar un asemenea domeniu de studiu și ce însemna, căci un asemenea subiect era cu siguranță nou pentru publicul românesc. Puțin timp după acest episod, Agnes Kelly Murgoci a publicat primul său studiu în revista londoneză „Folklore” în 1909, intitulat „Ouăle de Paşti la români”[12]. Un fapt indubitabil al implicării lui Agnes Kelly în viața culturală și științifică din România este înscrierea ei în Societatea de Științe de București, alături de soțul ei, Gheorghe Munteanu-Murgoci, din data de 5 martie 1907[13]. De reținut că Gheorghe Munteanu-Murgoci a fost secretar al Societății de Științe până în anul 1907.[14]
Procesul verbal care cuprinde cererea de înscriere pentru Agnes Murgoci în Societatea de Științe din București
Agnes Kelly nu a fost doar o cercetătoare consecventă a culturii populare românești, pe care a prezentat-o în revistele din Mare Britanie, ci a susținut introducerea în societatea românească a unui nou mod de organizare pentru tineri: Cercetășia. Formă de organizare a tinerilor care nu făcuseră stagiul militar, Cercetășia fost introdusă în Marea Britanie de către lordul Robert Baden-Powell, începând cu 1907, pentru ca în câțiva ani să devină un fenomen în mai multe state europene, nu doar în Marea Britanie[15]. Studiile mai vechi sau mai noi[16] relevă fără îndoială importanța de netăgăduit pe care a avut-o Gheorghe Munteanu-Murgoci în introducerea și dezvoltarea Cercetășiei în România, alături mai cu seamă de Gheorghe D. Mugur, Gabriel Giurgea și colonelul Grigore Berindei[17]. Însă, într-un articol publicat în 1930, Iuliu Moisil, relevă și contribuția lui Agnes Murgoci: „..când Murgoci a primit ideea – emisă întâia dată de scriitorul acestor rânduri, într-o convorbire avută cu dânsul în 1910 – ideea boy-scoutismului, adică a introducerii și organizării cercetășiei (cum s-a botezat în urmă) în România, și a expus această idee familiei regale, …dna Murgoci a fost sfătuitoarea cea mai aprigă a acestei organizațiuni” (s.n.) .[18] O perspectivă nouă, desigur, cu mare potențial de veridicitate. De altfel, soții Murgoci și-au înscris propriul fiu, Radu-Maxwell, în Asociația „Cercetașii României”.
Agnes și Gheorghe Munteanu-Murgoci și fiul lor Radu, în costum de cercetaș[19]
Implicarea României în Primul Război Mondial, în urma Consiliului de Coroană de la Cotroceni din data de 14/27 august 1916, și înfrângerile suferite în toamna anului 1916, 
au deschis o nouă etapă în viața familiei Murgoci. În timp ce Gheorghe Munteanu-Murgoci a organizat retragerea cercetașilor în Moldova, în lunile octombrie-noiembrie 1916, soția și cei doi copii s-au refugiat la Iași, iar de aici, după o adevărată aventură relatată de Radu-Maxwell, au călătorit prin Rusia către Anglia, ajungând la Bristol la sfârșitul anului 1916.[20]
În Anglia, Agnes Murgoci a susținut cauza națională românească într-o manieră fără cusur. Astfel, Agnes Kelly a făcut din Bristol „un centru de propagandă culturală românească”.[21] Într-adevăr, din acest oraș Agnes îi scria soțului ei aflat cu diverse misiuni la Iași, Chișinău, Odessa ori în alte părți și îi cerea cărți despre istoria României, despre familia regală, și de asemenea, fotografii, diapozitive și cântece românești. Până în 7 octombrie 1917, Agnes Kelly Murgoci ținuse deja două conferințe despre România în Anglia, dintre care una avusese ca temă cercetașii români. De altfel, Agnes renunțase „la școala ei pentru a face conferințe pentru cauza română”, dar era supărată „că nimeni din România nu face nicio propagandă în Anglia” [22]. Unele dintre conferințele ținute de Agnes reflectă fără îndoială influența ideilor lui Murgoci, sau mai bine zis a preocupărilor sale. Ne gândim la conferințele ținute de Agnes Kelly Murgoci cu titlurile: „The truth about Bessarabia”, „Agrarian Reform”, „The Religion of the Roumenian Pesant”, în orașele Hull, Glasgow Dollar (Scoția), Cardiff (Țara Galilor), sau articole precum „Schools in Bessarabia” semnate de soția lui Murgoci în ziare ca „Glasgow Herald”[23], „The Evening News” din Glasgow, prin care a prezentat, de asemenea, aspecte ale culturii și folclorului românesc, dar a și contracarat calomniile la adresa României, promovate mai ales de imigranții maghiari. [24]
În scrisoarea sa din toamna anului 1917 adresată de Murgoci lui Iorga, îl ruga să-i facă rost de o parte din cărți și să intervină la I. G. Duca pentru ca „să organizăm ceva mai cumsecade” [25]. Murgoci își încheia scrisoarea astfel: „Multă lume e dispusă să ne ajute în toate felurile, dar ai noștri…dorm. Te rog, zi-i d-ta lui Duca. Nu le e rușine că o englezoaică să facă ceva din proprie inițiativă, iar guvenul să nu facă nimic? (s.n.)”[26] Din aceeași scrisoare aflăm că sârbii organizau prin profesorul Milan Čurčin o intensă propagandă în Anglia, în special pentru Banat, și prin vechiul amic al lui Murgoci, profesorul Iovan Cvijici, cel care ținea conferințe la Sorbona și îi scria chiar soției lui Murgoci aflată la Bristol „ca să insiste pe lângă noi ca românii să nu aibe pretenții prea mari (?) în Banat”[27]
La încheierea primului război mondial, Gheorghe Munteanu-Murgoci s-a întors la București, pentru ca apoi să plece în Anglia, să-și revadă familia. De altfel, în jur de 10 ianuarie 1919, Murgoci plecase deja către Anglia[28], așa cum reiese dintr-o scrisoare adresată de geologul brăilean lui Nicolae Iorga. În data de 1 februarie 1919 se afla la Geneva, de unde urma să ia un tren către Paris. Din Geneva, Murgoci i-a scris lui Iorga supărat pentru propaganda antiromânească care se făcea în oraș: „viața ca de obicei la Geneva, viață de streini, acum mai ales politicieni. Fel de fel de comitete, din toate națiile, numai române nu. Nu cred că să fie neam mai neorganizat ca noi.(s.n.) Ne înjură toți – cum de exemplu ieri, la Conferința internațioală, s-a spus de lucrătorii unguri că noi, în Transilvania, schingiuim lucrătorii și funcționarii de la mine și căi ferate și le punem sare în răni – și nimeni nu se găsește să protesteze și să dezmintă.”[29] Murgoci însă, devotat conduitei sale de patriot militant, în următoarele două luni, când s-a aflat în Anglia, la Bristol și Londra, sau în Franța, la Paris, a luat atitudine față de acțiunile propagandistice ce vizau subminarea unirii Transilvaniei cu România.
Mai cu seamă situația din Anglia l-a exasperat pe Murgoci, iar tonul său era unul de-a dreptul dur: „În timpul din urmă, am avut o mare neplăcere cu idioții de englezi, care începuseră să dea crezământ unei campanii de calomnii și uneltiri contra noastră pe temă religioasă. Trei episcopi (unul catolic, altul protestant și altul unit) au făcut un memoriu de așa-zise persecuțiuni contra Bisericei protestante (calvine) din Transilvania. Niște prostii pe care le-au întărit cu un pamflet ce arată numărul protestanților și catolicilor (peste 3 milioane?) ce ar cădea sub jug românesc. Acestea au găsit suport la vreo 10-15 episcopi și profesori universitate și colegii la Londra, care su scris (și au publicat în gazete) o scrisoare a lui Balfour, pentru ca Anglia să ia sub protecția ei Biserica protestantă din Transilvania, iar la Conferința de pace această Biserică va fi reprezentată prin Guvernul unguresc (!?). Aceasta a făcut o mare vâlvă printre găgăuții aștia de peste Canal”. [30] Gheorghe Munteanu-Murgoci a reacționat însă pentru a dezminți această încercare de defăimare a realității religioase din Transilvania printr-un „articol mare pentru ʺNew Europeʺ și de asemenea, Agnes Murgoci și Seton Watson au răspuns prin articole „în toate gazetele ce se făcuseră ecoul acestor calomnii”. [31] De altfel, Agnes și fiica sa Helen au organizat mai multe expoziții de pictură românească și artă țărănească în orașele Bristol, Swanwick și Reading.[32] Mai mult, Agnes Kelly a intervenit pentru ca studenții români să studieze la universitățile din Oxford și Bristol și a organizat coferințe despre România sub auspiciile „League of Nations Union” sau „Board of Education” (Ministerul Instrucțiunii) din Anglia. [33] Pentru a înțelege cât mai bine devotamentul cu care Agnes Kelly a susținut interesele României în Occident merită să cităm dintr-o scrisoare publicată în „The Manchester Guardian”, „Religious liberty in Transilvania”, în 28 mai 1919, sublinia fără echivoc: „Ca englezoaică, care am trăit 11 ani în România, afirm că nu există țară în lume în care să se afle mai multă libertate religioasă ca acolo. Cea mai mare școală în București era Școala Evanghelică germană care avea mai mulți elevi decât orice școală românească. În afară de aceasta, mai erau două școli protestante anglo-germane care urmăreau convertirea evreilor, și cel puțin trei școli catolice mari și multe altele mai mici. Însuși faptul convertirii la catolicism a unor românce de familie bună, în școlile catolice, nu a determinat luarea de măsuri împotriva școlilor catolice; a constituit numai prilejul înființării unor școli de fete pe principiile religiei ortodoxe….Acestea fiind spuse, protestez cu toată energia împotriva ideii că – orice scăderi ar avea românii – intoleranța religioasă ar fi una din ele. Cu atât mai puțin este ea de găsit la românii din Transilvania, a căror cultură este de un nivel sensibil mai înalt”[34].
Să mai adăugăm că pasiunea pentru cultura populară românească a fost poate liantul care a permis stabilirea unei legături între marele sculptor Constantin Brâncuși și familia Murgoci. Brâncuși era destul de apropiat de familia Murgoci, căci cel puțin două felicitări a primit de la Bristol, cu ocazia sărbătorilor, trimise de Helen Murgoci, fiica geologului.[35]
Agnes Kelly a continuat să ajute România și după încheierea tratatelor de pace de la Paris care au consfințit pe plan internaționale granițele României Mari. Astfel, Agnes Kelly s-a implicat, alături de soțul ei, în organizarea călătoriei lui Moses Gaster în România din anul 1921, prin care se urmărea contracararea propagandei referitoare la intoleranța religioasă ce ar fi existat în statul român. Octavian Goga îl invitase pe Moses Gaster să susțină mai multe conferințe în marile orașe ale României pentru a ilustra toleranța religioasă și nicidecum discriminarea la care ar fi fost supuși evreii. Născut și format în România, dar expulzat de autoritățile române în anul 1885, Moses Gaster a
fost evreul cu o bogată activitate culturală în Anglia, unde a colaborat cu Agnes Kelly Murgoci în realizarea mai multor studii referitoare la folclorul românesc. Desigur, Agnes a intermediat și legătura lui Moses Gaster cu savantul român[36]. Discuțiile dintre Gheorghe Munteanu-Murgoci și Moses Gaster au început din toamna anului 1920, atunci când a fost proiectată și organizarea unei călătorii pentru susținerea de conferințe în România, la inițiativa lui Octavian Goga. Murgoci îi scria lui Gaster în 8 aprilie 1921: „Dl ministru Goga, al Cultelor și Artelor din România, ar dori să-ți facă o invitație de a veni în România, pentru o serie de conferințe, mai ales în legătură cu cursurile de vară, ce se instituiesc mereu, de 3 ani, la Cluj și Cernăuți. Poate vei fi solicitat de vreo societate la Cluj sau Chișinău (sau la Oradea Mare, sau Temișoara, nu putem ști de acum), și, în total, poate ai fi reținut aici o lună de zile.” [37] După mai multe schimburi de scrisori, conferința a fost organizată în august 1921. [38]
Cu ocazia acestei excursii, Agnes Kelly a intermediat și vizita (oficial prin intermediul Institutului de Studii Sud-Est European), mai multor reputați profesori din Anglia, precum Sir William Craigie, prof. Sidney Chapman (absolvent al Universității Cambridge) sau prof. Jervis, care a făcut o serie de diapozitive despre România și pe care le-a oferit societății „Teachers Geographical Asociation”.[39]
După moartea lui Gheorghe Munteanu-Murgoci, survenită în data de 5 martie 1925, Agnes a dăruit Institutului Sud-Est European peste 280 de cărți, broșuri, manuscrise, hărți, stampe care proveneau din biblioteca „răposatului soț”[40]. Pe lângă cărțile și hărțile donate Institutului de Studii Sud-Est Europene, Agnes Murgoci a mai înzestrat o instituție de cultură din România. Într-adevăr, înainte de a părăsi România și de a se retrage în Anglia, Agnes Murgoci a dăruit colecția etnografică rămasă la moartea lui Gheorghe Munteanu-Murgoci Muzeului de Etnografie din Cluj. Emanoil Bucuța povestește contextul în care a preluat colecția de etnografie: „Pe una din cele mai duioase (donații), dacă nu mai de preț, am avut prilejul să o duc la Cluj și s-o predau Muzeului…Este vorba de colecția etnografică rămasă la moartea lui Murgoci, inegală ca valoare științifică, dar inedită și autobiografică. Lucrurile cele mai desperechiate sau exotice vorbeau de călătoriile în regiune și de patima, cu nimica săturată, a cercetătorului. Geologia era prea strâmtă și moartă. Omul cu viața lui trebuia să o acopere. Omul de știință lăsa ciocănașul de spart roca și se amesteca între ceilalți. Mânecile de ii meșteșugit cusute erau ca tot atâtea brațe întinse să-l cuprindă și să-l ție. Colecția aștepta la Institutul Geologic o luare în primire. Am făcut-o în numele Fundației Culturale Principele Carol din mâinile doamnei Murgoci, curând după aceea și numai atâta parca așteptând, retrasă în Anglia, țara ei de baștină, și moartă într-un accident de automobil.”[41] Fondul documentar al Muzeului Etnografic al Transilvaniei păstrează astăzi din respectiva donație colecţie internaţională compusă din broderii şi piese de port ucrainean, ii femeieşti din Moldova şi Bucovina, ceramică autohtonă şi obiecte extraeuropene, ceramică şi împletituri ale indienilor din America, obiecte ale maorilor din Noua Zeelandă, stampe japoneze.[42]
Destinul lui Agnes Kelly Murgoci
După dispariția lui Gheorghe Munteanu-Murgoci, în 1925, destinul celorlalți membri ai familiei sale a fost mai degrabă trist. Astfel, Agnes Kelly Murgoci a murit în spital, în urma teribilului accident de mașină din Isle of Wight în 7 mai 1929, la ceva mai bine de 4 ani după moartea soțului ei. Dispariția sa mult prea rapidă a lăsat un gol pe care îl sublinia cu prisosință Moses Gaster, „am pierdut o minte ageră și o cercetătoare energică una dintre persoanele cele mai capabile să înțeleagă și să interpreteze folclorul românesc”[43]. Cei doi copii, Radu și Helen au mai revenit o singură dată în România. La câteva luni după tragicul accident auto al lui, Helen, care era deja în acel an doctor, și Radu, student la Universitatea din Cambridge, s-au întâlnit pe puntea unui vapor care naviga din Anglia spre Belgia cu sociologul Virgil I. Bărbat, care i-a recunoscut după nume. Întâmplarea făcea că Virgil I. Bărbat era ca și Murgoci absolvent al liceului „Nicolae Bălcescu” din Brăila și cei doi au avut o relație de prietenie. Sociologul notează că cei doi tineri erau foarte triști pentru pierderea părinților și se aflau într-o călătorie de „adio” în România, pentru a-și lua rămas bun de la rudele lor de aici și de a vizita pentru ultima dată locuri dragi precum cele din București și Brăila[44]. La scurt timp a încetat din viață și Radu Maxwell Murgoci, în anul 1937, în Elveția, necăsătorit și fără a lăsa urmași. Și stingerea din viață a lui Radu a fost o grea pierdere, căci se anunța un demn urmaș al tatălui său în plan științific. Student la Clare College Cambridge, din octombrie 1925 până în martie 1930, când s-a îmbolnăvit, Radu a fost angajat activitatea de cercetare în fizică, în laboratorul Cavendish, sub coordonarea profesorului Lord Rutherford. În schimb, Helen Beveridge Murgoci s-a măritat în 18 iunie 1930 cu Hugh Gerard Gibson Herklots. Helen și Hugh s-au stabilit o perioadă în Canada și au avut 4 copii, John (1931), Silvia (1933), Jennifer (1935) și Stephen (1940), ultimul născut în Flixton, lângă Manchester, căci familia s-a întors în Anglia. După ce Hugh s-a stins din viață în anul 1971, Helen a trăit până în 17 aprilie 1980, când a murit în Hitchen, Hertfordshire, în Anglia.
În concluzie putem susține că Agnes Kelly Murgoci a avut o contribuție semnificativă privind apărarea intereselor României în Marea Britanie, mai cu seamă combaterea propagandei împotriva unirii Transilvaniei cu România. Activitatea sa ne face să ne gândim la regina Maria, care prin activitatea intensă desfășurată în timpul Marelui Război, iar apoi, prin vizitele desfășurate în Franța și Marea Britanie, în timpul conferinței de pace de la Paris (1919-1920), a fost întru totul dedicată cauzei naționale românești, fiind la înălțimea mărețului moment istoric al desăvârșirii unității naționale.
Bibliografie:
[1] Deși există mai multe studii, semnate de Iuliu Moisil și Virgiliu Florea. A se vedea notele de mai jos.
[2] Iuliu Moisil, Doamna Agnes Murgoci, în „Natura”, an XIX, 15 iunie 1930, nr. 6, p.4.
[3] Ibidem.
[4] Nicolae Iorga, în O viață de Om așa cum a fost, Ediție îngrijită de Valeriu Râpeanu și Sandu Râpeanu, studiu introductiv, note comentarii, indice de Valeriu Râpeanu, Editura Minerva, București, 1976, p. 442, scrie într-un mod ușor cinic despre relația lui Murgoci cu Agnes Kelly, căci, geologul brăilean și-ar fi irosit „viața, legată de o colegă scoțiană, pe care n-o iubea, în tot felul de legături pe alăturea și de petreceri care au ruinat apoi în chipul cel mai jalnic solidul trup de mocan aciuat pe șesul Brăilei”. Într-un mod similar scria și Ion Băncilă, op. cit., p. 149, fapt surprinzător și prin tonul ușor tendențios: „Plecat cu o bursă de stat în Germania, „se încurcă” cu o scoțiană Agnes Scott. Întrebuințez expresia „încurcă”, pentru că din vreme relevă o vocație de Don Juan, care nu-și alege partenerele și care aveau să-i dăuneze sănătății și să-l epedieze pe lumea cealalată la numai 58 de ani (1925). Agnes, la vremea ei, n-a înțeles jocul și, cu ajutorul unui mic revolver l-a determinat să se căsătorească”. Ion Băncilă susține că „toate acestea mi-au fost povestite de doamna Maria Teodorescu”, nepoata lui Murgoci (Ibidem, p. 148-149), cumva pentru a justifica „bârfele” aruncate în lucrarea sa autobiografică, însă statutul său de om de știința l-ar fi împins măcar să afle că pe soția lui Murgoci nu o chema Agnes Scott ci Agnes Kelly, iar savantul a încetat din viața la 53 de ani și nu la 58 de ani.
[5] G.M. Murgoci, O săptămână pe Atlantic, în „Sămănătorul”, an VI, nr. 22, 27 mai 1907, p. 471-475.
[6] Constantin Murgoci, Itinerar fotografic în viața și opera lui Gheorghe Munteanu-Murgoci, în „Țara Bârsei”, revistă de cultură, an XI-XII (XXII-XIII), 2012-2013, seriei nouă, nr. 11-12, p. 225.
[7] Sursa fotografiei: Ibidem.
[8] Virgiliu Florea, M. Gaster & Agnes Murgoci – avocaţi în Marea Britanie ai culturii populare româneşti. Cu 120 de documente originale, Cluj-Napoca, Editura Fundaţiei pentru studii europene, 2003.
[9] Agnes Murgoci, The Vampire in Romania, în „Folklore”, 37, 1926, pp. 320-349.
[10] G.M.M., Din Țară. C. Chestia culturală, în „Neamul Românesc”, Anul I, nr. 22, 23 iulie 1906, p. 351-352.
[11] A. și G. Murgoci, Dinții în magia simpatică, în „Sămănătorul”, an VI, nr. 9, 25 februarie 1907, p. 170-174.
[12] Folklore, vol. 37, No. 4 (Dec. 31, 1926), p. 320-349.
[13] Agnes Murgoci a fost acceptată în Societate prin votul unanim al membrilor Societății. C. Miculescu, Teodor Saidel, Proces Verbal al ședinței din data de 5 martie 1907, în „Buletinul Societățiĭ de Sciințe din Bucurescĭ-România”, An XVI, Nr. 3-4, 1907, p. 109 și p. 176.
[14] Murgoci a continuat, deși sporadic, să prezinte diverse comunicări. Spre exemplu, în ianuarie 1908, Murgoci prezenta într-o nouă ședință a Societății comunicarea „Despre originea manganului în apele de la Ulmi”. G. Țițeica, M.A. Mihăilescu, Proces Verbal al ședinței din data de 15 decembrie 1908, în „Buletinul Societățiĭ de Sciințe din Bucurescĭ-România”, An XVIII, Nr. 1-2, 1909, p. 109 și p73.
[15] Precum în Franța, Germania, Italia, Danemarca și Suedia.
[16] Bogdan Popa, A passage to manhood: the boy scouts of Romania during the first world war, în „Revista Istorică”, tom XXVII, 2016, nr.1-2, p. 34.
[17] Despre Gheorghe D. Mugur a se vedea recent Idem, Copii la război. O sută de ani de la refugiul cercetașilor, în „REVISTA BIBLIOTECII ACADEMIEI ROMÂNE”, Anul 1, nr. 2, iunie-decembrie 2016, p. 61-69.
[18] Iuliu Moisil, Doamna Agnes Murgoci, în „Natura”, an XIX, 15 iunie 1930, nr. 6, p.5.
[19] Sursa fotografiei: Biblioteca Județean „Panait Istrati”; Fond. Colecții Speciale. F.n.
[20] How I escaped from Roumania, în „The Bristol Boy Scout”, March, 1917, p. 3.
[21] Iuliu Moisil, Doamna Agnes Murgoci, în „Natura”, an XIX, 15 iunie 1930, nr. 6, p.5.
[22] Scrisori către N. Iorga, vol. V (1916 – 1918), p. 188.
[23] Virgiliu Florea, op.cit., p. 20.
[24] Iuliu Moisil, art.cit., p.6.
[25] Scrisori către N. Iorga, vol. V (1916 – 1918), Ediție îngrijită de Petre Țurlea, Editura Minerva, București, 1996, p. 188.
[26] Ibidem, p. 189.
[27] Ibidem, p. 188.
[28] Nicolae Iorga, Memorii,vol. II, Însemnări zilnice (mai 1918-martie 1920), Războiul național. Lupta pentru o nouă viață politică, Editura Națională „S. Ciornei”, f.a, p. 149.
[29] Scrisori către N. Iorga, vol. VI, partea I (1919 – 1920), Ediție îngrijită de Petre Țurlea, Academia Română Fundația Națională pentru Știință și Artă Institutul de Istorie și Teorie Literară “G. Călinescu”, București, 2002, p. 23-24.
[30] Ibidem, p. 56.
[31] Ibdem, p. 56.
[32] Iuliu Moisil, art.cit., nr. 6, p.6.
[33] Ibidem.
[34] Apud Virgiliu Florea, op. cit., nota 20, p. 36-37.
[35] Tonul mesajelor trimise de familia Murgoci către Brâncuși era cald, prietenesc. Spre exemplu, Helen și Agnes Murgoci îi scriau astfel artistului care deja căpătase o faimă remarcabilă: „Urări pentru sfintele sărbători și la mulți ani! Era vorba ca tata (Gheorghe Munteanu-Murgoci) are să fie în Paris pentru Crăciun, așa că unii din noi poate o să veneim. Tata nu știe încă de succesul lui Radu, de care ne bucurăm foarte mult. Radu a câștigat o bursă de 80 de lire sterline la Clare College, Cambridge…”. Doina Lemny, Cristian-Robert Velescu, Brâncuși inedit. Însemnări și corespondență românească românească, Editura Humanitas, București, 2004, p. 261.
[36] A se vedea și Maria (Cioată) Harlambakis, Representations of Moses Gaster (1856-1939) in anglophone and romanian scholarship, New College Europe, Yearbook, 2012-2013, p. 89-128.
[37] Virgiliu Florea, op. cit., doc. 13, p. 80-81.
[38] Ibidem, doc. 40, p. 120.
[39] Iuliu Moisil, art. cit., p.6.
[40] N.A. Constantinescu, Institutul Sud-Est European, în „Boabe de Grâu”, an II, 1931, nr.12, p. 511.
[41] Em Bucuța, Parcul etnografic de la Hoia, în „Boabe de Grâu”, an II, 1931, nr.12, p. 525.
[42] Cf. https://www.muzeul-etnografic.ro/ro/fondul-documentar, site accesat ultima dată în 10 septembrie 2020, ora 23.45.
[43] Virgiliu Florea, op. cit., p. 19.
[44] Virgil I. Bărbat, Note– Copiii noștri, în „Revista de Sociologie”, nr. 1. 1931, p. 55-56. Iată ce nota reputatul sociolog de la Cluj: „Aici am dori numai, amintindu-ne simpatica persoană a profesorului Murgoci, brăilean ca și mine, om care reușise, prin munca lui numai, să-și asigure, pronind de jos, o situație demnă de invidiat, printre specialiștii din țară și din străinătate; amintindu-ne apoi despre soția sa, de națiune engleză, care nu numai ca cercetătoare, dar și ca propagandistă a cauzei noastre, în timpul războiului trecut, a făcut atât pentru români; gândindu-ne la aceste figuri dispărute, dar și la truda cu care copiii au înjghebat după moartea părinților lor o expoziție etnografică în Anglia și la grija cu care fata, din Canada, urmărește gândul și firea neamului tatălui ei, am crezut nimerit să pomenim exemplele…”.
Autor:
ȘTEFAN AFTODOR[1]
COLEGIUL NAȚIONAL „GHEORGHE MUNTEANU MURGOCI” BRĂILA
[1] Profesor Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”, Brăila, titlul științific de doctor, director al Centrului Județean de Excelență Brăila. Informațiile din acest studiu se regăsesc în Ștefan Aftodor, Gabriel Pascu, Din viața și activitatea lui Gheorghe Munteanu-Murgoci, Editura Proilavia, Brăila, 2020.