MESAJ LA FINALUL ANULUI ȘCOLAR 2023 – 2024

Dragi colegi și dragi elevi,
Stimați părinți și stimați colaboratori,
Cu siguranță că finalul fiecărui an școlar reprezintă un moment de bilanț, iar orice etapă dintr-un parcurs educațional se încheie, pe de o parte cu satisfacție, entuziasm și mândrie, iar, pe de altă parte, cu regrete și nostalgie. Într-un astfel de moment, fiecare dintre noi, cei implicați în educație, ne exprimăm mulțumirile, recunoștința, felicitările, dar și dorința de a ne revedea în anul școlar care urmează.
Noi, la Centrul Județean de Excelență Alba, recunoaștem și prețuim eforturile tuturor elevilor și profesorilor îndrumători. Fiecare pas pe care elevii noștri l-au făcut în evoluția lor, în anul școlar care se încheie, are în spate muncă și perseverență, iar aceste două elemente necesare succesului academic sunt, fără îndoială, de apreciat. Iar noi le apreciem!
Cu unii dintre elevii noștri ne vom revedea, cu siguranță, la toamnă. Le dorim o vacanță frumoasă și odihnitoare și să ne reîntâlnim cu forțe proaspete și cu noi planuri pentru noi reușite.
Alții, însă, părăsesc instituția noastră și se îndreaptă spre noi orizonturi educaționale, fie în sistemul de învățământ preuniversitar, fie în sistemul de învățământ superior. Acestora le ținem pumnii strânșii pentru examenele care bat la ușă și le dorim succes pe mai departe. Le mulțumim pentru că au petrecut alături de noi un an, sau mai mulți, din viața lor de elevi și ne  bucurăm că și instituția noastră a contribuit la formarea lor educațională, profesională și personală.
Le mulțumim părinților care, și în acest an, au fost alături de noi și au înțeles că o bună colaborare între școală și familie are efecte pozitive pentru evoluția copiilor noștri. Și, de asemenea, le mulțumim tuturor celor care ne-au sprijin în activitate în acest an școlar: autorități publice locale, parteneri din mediul universitar, colaboratori din domeniul cultural, agenți economici cu care am lucrat, mass-media, susținători din mediul ONG ș.a.m.d. Fiecare dintre dumneavoastră ne ajutați să fim mai buni și mai responsabili.
Să ne dea bunul Dumnezeu multă sănătate și putere de muncă, iar anul școlar 2023 – 2024 să rămână în memoria noastră ca încă unul în care succesele obținute ne-au făcut mai puternici, mai buni, mai încrezători.

Prof. Adrian SIMION,
Directorul Centrului Județean de Excelență Alba