Doamnelor și domnilor profesori,
Dragi studenți,
Stimați părinți,

 

Există în viața noastră, a fiecăruia, anumite momente repetabile formal, dar irepetabile în fond, iar astfel de momente sunt, fără îndoială, cele care marchează deschiderea unui nou an universitar. Sunt momente, în care, precum spune imnul universităților, trebuie să învățăm să ne bucurăm; să ne bucurăm, așadar!

Cu siguranță că începutul fiecărui an universitar reprezintă un moment de provocare pentru fiecare dintre actorii implicați în procesul de educație. Iar pentru studenți, ca principali beneficiari ai acestui proces, anii de studenție reprezintă o perioadă importantă din viața. Sunt anii de desăvârșire a personalității, anii în care orice tânăr responsabil se pregătește să își construiască o carieră profesională.

Trăim într-un oraș în care Universitatea, ca și instituție de învățământ superior, a devenit un reper, un simbol. Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, chiar dacă nu are în spate tradiția unor universități precum cele din orașe precum Cluj Napoca sau Sibiu, a reușit în cele peste trei decenii de la înființare, să devină, treptat, un punct de reper pe harta învățământului superior din Transilvania, din țară, iar în ultimii ani, din această parte a bătrânului continent. Iar pentru aceasta, merită toate aprecierile toți cei care i-au condus destinele din 1991 și până astăzi.

În ultimii ani, în universitățile din țara noastră au avut loc schimbări menite așezării sistemului de învățământ superior românesc în concordanță cu învățământul universitar din Europa. Iar universitatea apulensă nu a făcut excepție; și-a îndeplinit mereu rolul esențial de a de a forma o resursă umană de calitate, care este atât de necesară pentru devoltarea întregului sistem economic, social și politic local și, de ce nu, național. Fiecare an universitar a debutat și s-a derulat la Alba Iulia sub semnul unor valori precum munca, disciplina și seriozitatea. Cu siguranță acest an universitar nu va face excepție.

Între Centrul Județean de Excelnță Alba și universitatea albaiuliană există o bună colaborare, cele două instituții fiind partenere în diverse proiecte care țin de domeniul educației. Această colaborare ne bucură și ne onorează și reprezintă baza unor proiecte viitoare comune. Progresul unei comunități, al unei regiuni, este strâns legat de evoluţiile din sfera învăţământului, ştiinţei și culturii, domenii considerate piloni ai dezvoltării continue. Iar acestea sunt constatări pe care le facem cu atât mai mult în zilele noastre, când vorbim de economia şi societatea bazate pe cunoaştere. Fiind o comunitate, universitatea apulensă se sprijină pe coeziunea tuturor membrilor săi, sub semnul pluralismului, al diversităţii spirituale și culturale.

Tuturor acestor membrii, comunității academice albaiuliene, dorim să le adresăm, acum la început de an universitar, cele mai sincere urări de bine și multă putere de muncă.

Gaudeamus igitur! Succes deplin în noul an universitar!

 

 

Prof. Adrian SIMION,

Directorul Centrul Județean de Excelență Alba