Autor:
PORCA MARCELA LOREDANA ȘI SÜTÖ ANDREEA
COLEGIUL NAȚIONAL TITU MAIORESCU AIUD
Cultura însăși are propriul său trecut, provenit din cuvântul latinesc „colere” care este tradus „a cultiva, a avea grijă”. Aceasta poate fi interpretată asemeni unei amestec de cunoștințe, convingeri și norme sociale însușite din strămoși și transmise generațiilor viitoare. Fiecare popor sau regiune are în spate o cultură unică, specifică acelor zone, cum de altfel și poporul român este nelipsit de o asemenea comoară care a avut impact asupra prezentului nostru. Începutul secolului al XIX-lea a fost marcat de o serie de evenimente consecutive în Țara Românească și Moldova produse de către famiile aristocratice grecești, numiți și domniile fanariote. Această serie de evenimente a fost influențată de către cultura neo-greacă. Primul seminar înființat la data de 1803, în Iași de către mitropolitul Veniamin Costache, pentru pregătirea viitorilor preoți. Mai târziu a fost înfiintață o școală de inginerie, de către Gheorghe Asaki care preda pe lângă materiile „trebuincioase unui inginer politicesc” și cunoștinte despre istoria patriei și al poporului nostru, lucru văzut de către profesorii din școlile grecești ca fiind nepotrivit. Prima școală românească a apărut în București înființată de către Gheorghe Lazăr și Ion Heliade Rădulescu. Pe lângă matematică și geometrie asemeni lui Gheorghe Asaki, domnul Lazăr preda istorie și filosofie.
După mișcarea lui Tudor și moartea acestuia, turcii au înlăturat domnitorii fanarioți și numindu-i pe Grigore Chica în Muntenia și Ioniță Sandu Sturdza în Moldova. În Muntenia se înființează o societate literară din inițiativa lui Dinicu Golescu în anul 1827, iar în Moldova se închid toate școlile grecești cu pretextul că acestea erau „temelia răutăților”. Mișcarea culturală din Țările Românești este constituită de apariția revistelor, spre exemplu Dacia literară, a școlilor, tipărirea manualelor didactice, traduceri din limbi străine, chiar și întemeierea teatrului românesc. Alte personalități specifice vremii acesteia sunt Nicolae Bălcescu care scrie „Istoria Românilor sub Mihai Vodă Viteazul”, Mihail Kogălniceanu publică „Dacia literară”, Vasile Alecsandri în colaborare cu C. Negruzzi contribuie la scrierea revistei „Propășirea”. Ion Heliade Rădulescu tipărește primul ziar în limba română în 1829 numit „Curierul românesc”, iar în Moldova, Gheorghe Asaki tipărește „Albina românească”. Apar operele originale, scrise de Vasile Alecsandri, „Doine și Lăcrămioare” 1853, „Suvenire”, „Mărgăritarele” 1856 și Grigore Alexandrescu având poeziile „Umbra lui Mircea la Cozia” sau „Anul 1840”, iar în Ardeal Andrei Mureșan scrie versurile imnului național „Deșteaptă-te Române”. Costache Negruzzi se face remarcat prin operele în proză, precum „Alexandru Lăpușneanul”, „Sobieski și plăeșii”.
Unirea din Moldova și Țara Românească din 1859 a avut un puternic impact asupra societății și a culturii românești. Au fost intemeiate universități în Iași și București, pe baza școlilor deja existente. Apariția unui cerc literar denumit Junimea în anul 1863, fondat de mari personalități asemeni criticulului literar Titu Maiorescu, a dus la publicarea revistei „Convorbiri literare”, unde au publicat și Mihai Eminescu, cel mai mare poet român, Ion Creangă, un povestitor unicat, cât și Ion Luca Caragiale, autor ale unor nuvele și schițe devenind cel mai mare dramaturg al României. Au ieșit în evidență în acea perioadă și Nicolae Grigorescu împreună cu Ștefan Luchian primii fondatori ai picturii moderne române, de asemenea și compozitorul Ciprian Porumbescu. A fost publicată prima Enciclopedie Română la 1904 de către mitropolitul ortodox Andrei Șaguna. Se enumeră printre marile personalități ale timpului și Ioan Slavici opera sa „Moara cu Noroc” ffiind studiată în prezent în școlile din România, Panait Istrati, Barbu Ștefânescu Delavrancea, George Coșbuc, Ștefan Octavian Iosif și istoricul George Barițiu, fondator de presă română în Transilvania. Jumătatea secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea cunoscută asemeni și epoca de aur, pentru creșterea drastică a culturii românești, care atinge nivelul maxim în directă armonie cu standardele culturii europene.
Urmat de secolul al XX-lea, numită și epoca de aur a culturii românești, unde artiștii, scriitorii, prozatorii atingând nivelul maxim de afirmare internaționă în raport direct cu tendințele și curentele europene. În acea perioadă se mai remarcă artistul sau sculptorul Constantin Brâncuși reprezentând o figură excepțională pentru mișcarea artistică de avangardă, ajungând să ocupe o poziție importantă în istoria culturală română, piesele lui de artă fiind astăzi obiecte turistice prin toată țara. Apariția de noi curente provenite din occident, influențează schimbarea drastică a literaturii române, un prim reprezentant al tradiționalismului și al expresionalismului este Lucian Blaga. Dramaturg, poet, filozof, critic literar, dar și fondator ar cercului literar „Sburătorul”.
Pe cealaltă ramură al grupului occidentalist, apare Eugen Lovinescu, care încearcă să influențeze cultura române cât mai aproape de cea occidentală. Un alt critic reprezentativ al epocii de aur este George Călinescu, critic literar și scriitor, aduce „la viață” opera „Istorii a literaturii române, de la origini până în prezent”. Alte personalități recunoscute din acea perioadă este Liviu Rebreanu, romancier, care prelua teme din conflictele societății rurale și consecințele războiului. Mihai Sadoveanu, scriitor de romane de o înaltă calitate, inspirate din istoria medievală a Moldovei. Camil Petrescu, scriitor și prozator modern, scrie despre experiența sa din toiul războiului. În categoria dramaturgiei, apari ca mare personalitate dramaturgul Mihail Sebastian.
Împreună cu poetul George Topîrceanu, mai apar și creațiile lui Tudor Arghezi aducând contribuție revoluționară literaturii românești a vremii. George Bacovia, poet simbolist, alături de Ion Barbu, își revarsă sentimentele disperării în creații de succes. Mișcarea dadaismă care neagă legătura dintre gândire și expresie este ilustrată de poetul Tristan Tzara și artistul Marcel Iancu. Filozofia română a fost reprezentată de Mircea Vulcănescu, Dimitrie Guști, Alexandru Dragomir și Vasile Conta. Istorici renumiți ai acestei epoci de aur a fost Nicolae Iorga, care a publicat de-a lungul vieții sale peste 1250 de cărți. În domeniul muzicii, se fac remarcați compozitorii George Enescu, Mihail Jora, Marcel Mihalovici, Paul Constantinescu, Constantin Dimitrescu care au ajuns celebrii. Iar cei mai mari pictori ai vremii au fost Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Francisc Șirato, Ignat Bednarik, Lucian Grigorescu și Theodor Pallady. Nicolae Paulescu a fost cel care a adus o contribuție majoră a medicinii prin descoperirea insulinei. Gheorghe Țițeica fiind unul dintre cel mai străluciți matematicieni români. În perioadă postabelică, au apărut mari personalități cum ar fi scriitorii Marin Preda, Nicolae Breban, poeții Nichita Stănescu, Marin Sorescu, precum și critici literari Nicolae Manolescu și Eugen Simion. Cea mai mare parte a creațiilor fiind publicate după revoluția din 1989. Mari filozofi au fost Constantin Noica, Petre Țuțea și Nicolae Steinhardt. Români cunoscuți care au fost trimiși în exil în perioada comunistă au fost, poetul Eugen Ionescu, istoric, scriitor Mircea Eliade și filozoful Sergiu Celibidache. Mari personalități române care au făcut cunoscută literatura română și au adus schimbări de-a lungul timpului, care vor rămâne mereu niște embleme române.
Bibliografie:
Istoria românilor din cele mai vechi timpuri de Constantin G. Giurescu
Istoria românilor de Nicolae Iorga
Webografie
www.oradeistorie.ro
www.wikipedia.ro